Amenajari interioare – Design Interior

Sute de palate, castele, domenii ce au aparţinut nobililor au rămas mărturie a unor vremuri de mult apuse. Multe dintre ele sunt însă doar o umbră tristă a ceea ce au fost odinioară .Ideea de a locui într-un castel sau de a-l transforma într-un punct de atracţie turistică nu există în mintea românilor. Autorităţile invocă „greaua moştenire“.

Transformate de comunişti în şcoli, ospicii, sedii de Sfat popular sau pur şi simplu lăsate în ruină, zeci de domenii, martore ale aristocraţiei româneşti, au fost uitate. „În România, există foarte multe reşedinţe nobiliare, conace boiereşti în Ţara Românească şi în Moldova, castele şi palate ale vechii aristocraţii austro-ungare în Transilvania şi în Banat.

Acestea constituie două categorii de monumente istorice cu semnificaţii diferite, ambele foarte valoroase, «bucurându-se» însă de aceeaşi lipsă de vizibilitate şi supuse aceluiaşi proces de degradare rapidă”, a precizat Cristina Chira, coordonator al proiectului „Monumente uitate”, realizat de studenţi şi profesori de la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti.

Excepţiile pot fi numărate pe degete. Castelele şi palatele-muzeu, cum ar fi Peleş şi Pelişor, Bran, Castelul Huniazilor, sau cele preluate de organizaţii non-guvernamentale sau oameni de afaceri cum ar fi castelul Miclăuşeni din judeţul Iaşi, Banffy de la Bonţida, Cluj, sau Şofronea din Arad.

Pe de altă parte, transformarea reşedinţelor imobiliare în muzee, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor în care statul este proprietar, nu este o soluţie. „Nu are sens şi nici nu avem nevoie de sute de muzee, câte reşedinţe nobiliare există. Clădirilor trebuie să li se dea o utilizare care să nu dăuneze aspectului şi semnificaţiei lor, dar care să le asigure supravieţuirea economică. Se pot face hoteluri, restaurante, există numeroase exemple de astfel de reconversii în afară”, a mai explicat Cristina Chira.

Prea puţini investitori

Numărul celor care ar fi dispuşi să investească în reabilitarea unei clădirii părăsite de ani buni se apropie de zero, iar motivele nu sunt puţine. „Ritmul degradării este mai mare decât cel al restaurării. Majoritatea au fost retrocedate în stare gravă, procesele au durat foarte mult. De pildă, Castelul Banffy de la Bonţida a fost abandonat din anii ’70. Statul nu le poate reabilita pe cele pe care nu le are în proprietate şi aşa intrăm într-un cerc vicios”, a mai spus Csilla Hegedus, consilier al ministrului Culturii. Aceasta recunoaşte însă că, şi dacă cineva ar vrea să-şi vândă proprietatea considerată monument istoric, statul nu şi-ar putea exercita dreptul de preemţiune din lipsă de fonduri.

Lipsa interesului investitorilor este însă reconfirmată şi de analiştii de pe piaţa imobiliară. „În România nu există tranzacţii cu acest tip de proprietăţi. Majoritatea sunt foarte deteriorate şi ar necesita investiţii mari de refacere, care nu s-ar întoarce la investitori, sub formă de profit”, a precizat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare Darian.

Soluţii ar exista, dar sunt doar în faza de intenţie. „Ministerul Culturii vrea să introducă în acest an un Cod al Patrimoniului care va cuprinde înlesniri fiscale pentru acei proprietari care investesc în restaurarea palatelor şi castelelor. Ne gândeam, de pildă, să nu se perceapă TVA la lucrările de reabilitare de exemplu sau acordarea unor credite preferenţiale”, a mai spus Csilla Hegedus, consilierul ministrului Culturii.

“Ministerul Culturii vrea să introducă în acest an un Cod al Patrimoniului.”
Csilla Hegedus
consilier al ministrului Culturii

Viaţă de castelan în România

Castelul de la Săvârşin este unul dintre puţinele domenii nobiliare din ţară care sunt locuite în prezent de foştii proprietari, Familia Regală a României. „Castelanii” pot fi număraţi pe degete în România. În afara Familiei Regale, mulţi sunt moştenitori ai unor nobili izgoniţi de comunişti care ştiu puţine despre istoria palatelor.

Castelul de la Săvârşin este una dintre cele trei reşedinţe oficiale ale Familiei Regale, alături de Palatul Elisabeta din Capitală, reintrat în posesia lui Mihai I în 2001, şi de Peleş şi Pelişor, care au fost retrocedate în 2008. Dintre acestea, cel mai puţin cunoscut este cel din judeţul Arad, unde Maiestatea Sa Mihai I şi familia sa poposesc în fiecare an, de obicei în preajma sărbătorilor. Construit în secolul al XVII-lea, în jurul anilor 1680, distrus în timpul Revoluţiei de la 1848 şi refăcut ulterior, Castelul de la Săvârşin a fost cumpărat în 1943 de către Regele Mihai I.

Cinci ani mai târziu, domeniul a fost confiscat împreună cu celelalte proprietăţi regale. A revenit însă în proprietatea Maiestăţii Sale în 2001. De atunci, castelul este în reabilitare, servind ca reşedinţă temporară Familiei Regale. Construcţia a fost ridicată într-o zonă unde cei de viţă nobilă obişnuiau să meargă la vânătoare, amintirile despre acele timpuri fiind încă vii în mintea bătrânilor din zonă. „După ce a plecat Regele, castelul a fost şi sanatoriu şi hotel, şi casă de oaspeţi pentru vânătorii comunişti. Dar noi şi pe vremea lui Ceauşescu ne-am mândrit cu castelul Familiei Regale”, a spus Ion Tudor, din Săvârşin. Localnicii au şi poveşti nenumărate despre Mihai I, pe care abia aşteaptă să le depene vizitatorilor.

Lăsate în paragină

Cazul Familiei Regale este însă aproape singular în România. Foştii proprietari de palate şi de castele nu au mai revenit în ţară pentru a le locui odată ce acestea le-au fost retrocedate lor sau moştenitorilor de drept. De cele mai multe ori motivul a fost starea de degradare în care se aflau după o jumătate de secol de comunism sau schimbarea destinaţiei acestora. Astfel, multe dintre domeniile nobiliare au devenit şcoli, spitale, orfelinate, cămine culturale. Rezultatul: caracteristicile arhitecturale, care le-au conferit cândva unicitate, au dispărut.

Resemnarea merge mai departe. „Sunt fericite cazurile în care proprietăţile au fost transformate în sedii de instituţii. Multe au fost lăsate în paragină. Ideea unei persoane care trăieşte într-un castel nu mai există în secolul XXI”, a spus Csilla Hegedus, consilier al ministrului Culturii.

„Ne simţim ca într-un basm la noi acasă”

Castelul Kalnoky

Două conace din Hoghiz, clădiri bătrâne de peste 300 de ani, au fost construite cu zidurile lipite unul de celălalt. Vremurile le-au adus însă istorii complet diferite. Cele două construcţii, Holler şi Kalnoky, au rămas în picioare şi amintesc şi acum turiştilor şi localnicilor de vremuri nobile, de mult apuse.

Castelele sunt construite din piatră, cu ziduri groase de un metru, şi bolte maiestuoase. Nu au fost niciodată reunite sub acelaşi proprietar, ci au aparţinut unor familii de nobili distincte. Castelul Kalnoky, construit în preajma anului 1700, a fost de-a lungul istoriei sale proprietate privată şi a stat sub semnul nobiliar maghiar. În anul 1921, familia Ugroi, neam cu rădăcini nobile, a cumpărat conacul de la un preot. După încă aproape o sută de ani, clădirea este practic neschimbată şi împrăştie acelaşi aer de poveste. „Socrul meu a locuit câţiva ani, împreună cu familia sa, în Ungaria. Apoi a decis să se întoarcă în ţară şi a căutat o locuinţă. Aşa a ajuns la acest domeniu. Cu siguranţă, a fost atras şi de povestea şi frumuseţea castelului. Nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de această casă”, a povestit Rozalie Ugroi, castelana de la Hoghiz.

Renovarea construcţiei s-a făcut prin aceleaşi tehnici prin care a fost ridicată. Proprietarii au încercat să nu altereze nimic din farmecul lui. „Ne simţim ca într-un basm la noi acasă. Castelul este o oază desprinsă parcă dintr-o altă lume, dintr-o lume încremenită în timp”, a spus Rozalie Ugroi, stăpâna castelului. Aceasta mai spune că întreţinerea castelului e foarte costisitoare, dar efortul merită. „Acum trebuie să reparăm coşul de fum care stă să se dărâme. Înainte s-a lucrat la gardul de piatră. Lucrările de renovare a zidului au costat aproximativ 1.000 de lei. O dată la câteva luni, apar lucrări de restaurare de câteva mii de lei”, a precizat castelana.

Şcoala de la castel

Construcţia vecină a fost deţinută pe timpuri de un alt grof, Holler, însă a fost naţionalizată de comunişti, care au transformat-o în depozit de grâne. După anul 1970, conacul a fost devenit instituţie de învăţământ. Sălile de clasă mai păstrează însă amintirea conţilor care au locuit-o odinioară.

„Soţia grofului Holler, Kata Arva, este cea care şi-a pus amprenta pe acest spaţiu. Sala de şedinţe de la etaj este fostul dormitor al doamnei, iar prin şcoală mai există piese de mobilier care i-au aparţinut. Elevii cunosc istoria acestei clădiri şi sunt mândri că învaţă într-un castel. Sunt foarte mulţi turişti care vin şi ne întreabă despre această clădire şi care vor să o viziteze. Este monument istoric, conservat într-o stare destul de bună”, spune Istvan Aszalos, directorul şcolii.

“Elevii cunosc istoria acestei clădiri şi sunt mândri că învaţă într-un castel.”
Istvan Aszalos
director şcoală Hoghiz

Versailles-ul Transilvaniei

Castelul Banffy

Unul dintre cele mai vechi castele construite în Ardeal, castelul din Bonţida care a aparţinut familiei de conţi Banffy, a fost ridicat între secolele XVI-XIX. Luxul şi opulenţa de care care a avut parte acest domeniu de-a lungul anilor în care a fost locuit, contrastează cu starea de degradare avansată în care se află acum. În 1745, Dennes Banffy al II-lea, a iniţiat reconstrucţia castelului, în stil baroc austriac, după planurile arhitectului vienez Joseph Emanuel Fischer von Erlach.

Supranumit Versailles-ul Transilvaniei, castelul nu mai este locuit din 1944, când proprietarul, contele Miklos Banffy, a fost evacuat de trupele germane. Atunci, corpul principal al construcţiei avea 25 de camere de diferite dimensiuni, dintre care cele mai impresionante încăperi erau sala de bal, biblioteca, sufrageria sau pinacoteca. Aripa stângă a clădirii era destinată familiei, iar cea din dreapta oaspeţilor. Fiecare cameră avea câte un şemineu, iar pereţii şi cornişele erau frumos decorate. Castelul nu a fost niciodată electrificat, însă era luminat de candelabre imense, în care erau puse lumânări. „Scara interioară avea, pe fiecare treaptă, o piesă de şah de o jumătate de metru, realizată din lemn. Cu ajutorul acestor piese, castelanii jucau şah, aşezaţi pe două scaune înalte, în timp ce servitorii mutau la comanda stăpânilor piesele pe un covor în formă de tablă de şah”, a explicat David Baxter, coordonatorul tehnic al lucrărilor de restaurare de la Bonţida. Pe lângă clădirea principală a castelului, în partea stângă a complexului se află fostele bucătării ale familei.

Concesionat pe 50 de ani

„Bucătăria era complet în afara castelului, de frica unui posibil incendiu. Mâncarea era pusă pe o tavă şi ridicată cu un scripete până la sufragerie, unde serveau masa stăpânii. Pe de altă parte, grajdul în sine este o capodoperă. Putea adăposti 32 de cai, iar adăpătorile erau făcute din piatră sculptată. Cei doi cai preferaţi ai săpânului au băut apă din marmură roşie de Carara”, a mai spus Baxter. O altă măsură a luxului şi frumuseţii acestor grajduri era dată şi de fântâna amplasată chiar la instrare. Aceasta era în formă de cal din nările căruia ţâşnea apă. Statul român a retrocedat castelul de la Bonţida, în 2007, contesei Katalin Banffy, fiica lui Miklos Banffy.

Din anul 2000, însă, de restaurarea castelului se ocupa echipa Fundaţiei Transylvania Trust, care a găsit-o pe contesa Katalin în Tanger (Maroc) şi a con­vins-o de utilitatea muncii făcute deja acolo. Astfel că, în acest moment, fundaţia este chiriaş pentru următorii 50 de ani în castelul pe care îl restaurează. „Contesa, care are acum în jur de 85 de ani, a refuzat să vină să vadă castelul în starea în care este acum, pentru că doreşte să şi-l amintească aşa cum era în copilăria ei. De altfel, de la ea ştim şi care era utilitatea fiecărei camere. Contesa are două fiice: Nicoleta, care este artistă la New York, şi Elisabeta, care e designer de interioare la Paris. Nicoleta a fost aici în 2004. Ţinem legătura foarte strâns cu proprietarii”, a mai spus David Baxter.

În 2002, castelul a fost vizitat de Prinţul Charles al Marii Britanii, care a şi contribuit prin fundaţia sa la efortul de restaurare. „Refacerea clădirii principale ar costa în jur de şapte milioane de euro. Dacă i-am avea, am putea termina totul în cinci ani, incluzând consolidarea structurii, restaurarea şi introducerea utilităţilor”, a precizat David Baxter. Bianca Pădurean

Comentariu: Cristina Chira, arhitect

Salvarea unui monument depinde de integrarea lui

Foarte mult timp viaţa comunităţilor s-a învârtit în jurul acestor ansambluri nobiliare, iar acum ele ar putea deveni nuclee pentru construirea identităţii comunităţilor în care se află şi ar putea genera bunăstare şi prosperitate comunităţilor. Salvarea unui monument depinde de integrarea lui în contemporaneitate şi în comunitatea din care face parte. Nu are sens şi nici nu avem nevoie de sute de muzee, câte reşedinţe nobiliare există. Clădirilor trebuie să li se dea o utilizare care să nu dăuneze aspectului şi semnificaţiei lor, dar care să le asigure supravieţuirea economică. Se pot face hoteluri, restaurante, există numeroase exemple de astfel de reconversii în afară. Procesele de restaurare sunt costisitoare, delicate şi anevioase, dar pe termen lung şi în virtutea ideii de dezvoltare durabilă, ele sunt mai avantajoase economic, social şi cultural decât lăsarea clădirilor în paragină sau construcţia de nou. Monumentele istorice au impact asupra ambianţei şi mediului de viaţă al oamenilor. În scopul salvării lor, un pas ar fi educarea omenilor din comunitate pentru a înţelege şi aprecia valoarea clădirii şi conştientizarea publicului în general.

“Clădirilor trebuie să li se dea o utilizare care să nu dăuneze aspectului lor, dar care să le asigure supravieţuirea economică.”

Comentariu: Adrian Crivii, preşedinte companie de evaluare

Statul nu încurajează investiţiile în castele

Din păcate, castelele din România nu reprezintă o piaţă consistentă şi nu există tranzacţii cu acest tip de proprietăţi. Motivul principal este acela că majoritatea sunt foarte deteriorate şi ar necesita investiţii mari de refacere, care nu s-ar întoarce la investitori, sub formă de profit. La noi, în România, dorinţa de a-ţi cumpăra castel este o chestiune mai mult sentimentală. Hai să-mi cumpăr un castel sau hai să îl transform în conac! Pentru că, din păcate, la noi nu există un turism organizat, care să le pună în valoare, iar cine achiziţionează un castel o face doar pentru satisfacţia personală. O asemenea investiţie nu merită în România. De obicei, aristocraţii fac astfel de investiţii. Or, românii care au făcut bani după Revoluţie investesc în iahturi, cu care se plimbă pe Marea Mediterană, sau în case de lux prin străinătate. E adevărat, însă, că nici statul român nu a încurajat acest segment de investiţii. Toate aceste castele, existând pe lista monumentelor de patrimoniu, ar trebui să fie un motiv pentru a li se acorda celor dispuşi să investească anumite avantaje, facilităţi fiscale.

“Românii care au făcut bani după Revoluţie investesc în iahturi, cu care se plimbă pe Marea Mediterană, sau în case de lux prin străinătate.”

Castele de legendă

Ministerul Culturii are în evidenţă sute de castele şi de ansambluri nobiliare înregistrate ca monumente istorice. Dintre acestea puţine sunt muzee, cele mai multe fiind acum şcoli, spitale sau lăsate în ruină. Castelul Huniazilor este cea mai impresionantă cetate a românilor, în timp ce Peleşul este cel mai vizitat castel-muzeu. Alte zeci de domenii, mai puţin cunoscute, sunt însă la fel de valoroase.

Daniel Guţă

„Poate că nu vezi vampiri pe coridoare, dar arhitectura gotică a Castelului Huniazilor şi o istorie întunecată sunt suficiente pentru a-ţi băga spaima în oase”, scria anul trecut publicaţia „Huffington Post” citând ghidul Lonely Planet despre cele mai înfricoşătoare locuri de pe Pământ. Monumentul istoric reprezentativ pentru Hunedoara, Castelul Corvinilor, primeşte anual aproape 100.000 de vizitatori. Prima atestare documentară a acestuia este datată în 1409, când regele Sigismund de Luxemburg a donat cetatea şi domeniul regal familiei lui Ioan de Hunedoara. În acei ani ai Evului Mediu cetatea a fost transformată într-unul dintre cele mai impunătoare castele din Europa.

sursa: www.adevarul.ro

Alte articole

• Locuinta unifamiliala de tip conac