Preturile locuintelor noi intra la apa
Ofertele anului 2009 pentru vânzarea locuinţelor situate în ansamblurile nou-construite se anunţă cele mai spectaculoase din ultimii cinci ani. Mobila şi parcarea erau singurele concesii făcute de către dezvoltatori. Lipsa vânzărilor îi determină acum să ofere reduceri-record, de până la 45.000 de euro.
În acest context, pe piaţa rezidenţială şi-a făcut apariţia un nou actor. Cumpărătorii aspiranţi, căci despre ei este vorba, îi depăşesc cu mult ca număr pe cei potenţiali.
Siteurile de profil, agenţiile imobiliare şi chiar dezvoltatorii de ansambluri de locuinţe sunt în permanenţă contactaţi de cei care speră la o casă, dar nu şi-o permit. “Numărul vizitatorilor care accesează săptămânal ofertele prezente pe siteul nostru se apropie de 70.000”, declară Daniel Crainic, directorul de marketing al portalului imobiliare.ro.
Preţuri de dumping
Pentru că speculatorii au dispărut de pe piaţă, proprietarii s-au reîntors la cumpărătorii finali, pe care încearcă să îi atragă cu oferte fără precedent pe piaţă.
Potrivit directorului departamentului rezidenţial din cadrul agenţiei de consultanţă imobiliară Colliers, Ilinca Păun, citată de Mediafax, din cele 3.500 de locuinţe noi finalizate sau cu termen de livrare în următoarele şase luni, 3.000 sunt deţinute de investitori speculativi.
Majoritatea acestora au achiziţionat casele încă din stadiul de proiect, iar de atunci preţurile de pe piaţă au crescut chiar şi cu 45%. “În aceste condiţii cei care au cumpărat în 2006 pot vinde acum în profit şi dacă acordă discounturi de 30%”, a declarat Păun. Astfel că piaţa se confruntă deja cu situaţia în care proprietarii de apartamente vechi şi developerii proiectelor noi sunt nevoiţi să îşi reducă din pretenţii sau să acorde la cumpărare facilităţi foarte atractive.
În acestă situaţie se află ansamblul rezidenţial Monaco Towers din sectorul 4 al Capitalei. Cu numai două luni înainte de finalizarea integrală a proiectului, promotorul acestuia a anunţat o reducere record de 45.000 de euro a preţului apartamentelor cu două şi trei camere. O locuinţă cu două camere costă acum aproximativ 100.000 de euro. “Înţelegem constrângerile noi la care trebuie să răspundă clienţii şi obstacolele ce stau în calea achiziţiei unei locuinţe”, motivează Răzvan Julea, Project Manager Monaco Towers în cadrul companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
Lux la ofertă
Chiar şi proiectele exclusiviste fac acum obiectul unor promoţii. Ansamblul Silver Mountain, din Poiana Braşov, le oferă clienţilor posibilitatea de a contracta un credit conceput special pentru aceştia, cu o serie de costuri preferenţiale. “Este un credit extrem de avantajos, printre cele mai bune de pe piaţă”, a subliniat Mădălin Rusu, director de marketing şi vânzări INR Management Real Estate, developerul complexului. Preţurile unui apartament cu două camere variază între 180.000 şi 300.000 de euro, potrivit ofertei de pe siteul proiectului.
Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului
Dacă vor să intermedieze în continuare cu succes tranzacţii imobiliare, brokerii vor trebui să înveţe să promoveze eficient ofertele din portofoliul lor. Foarte importantă pentru un agent este menţinerea în permanenţă a contactului cu proprietarii, pentru a se informa la timp în legătură cu modificările de preţ. Menţinerea ritmului pieţei este esenţială.
În ultimele luni, piaţa imobiliară din România a suferit o schimbare majoră în sensul că speculanţii, principalii clienţi de până acum din sectorul rezidenţial, dispar, iar consumatorul final devine mult mai exigent. Cel din urmă este acum conştient de faptul că el face regulile, deoarece, în noul context, end-userul ocupă o poziţie de forţă. Piaţa a devenit acum a sa, iar el se comportă ca atare.
Adriana Erimescu General Manager imobiliare.ro
sursa: www.adevarul.ro
