Importurile ar putea „corecta” preţul cimentului autohton
„România nu este dependentă de importurile de ciment. Anul acesta, de exemplu, din cele circa 11 milioane de tone de ciment care se vor consuma la noi, numai 300.000-400.000 de tone vor fi de import. Importurile ar putea avea însă rolul de a corecta, zonal, preţul cimentului autohton, la nivel de vânzători”, a declarat pentru Gândul Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii (APMC).
Afectaţi de preţul din ce în ce mai mare al cimentului autohton, dar şi de faptul că producătorii nu pot face faţă creşterii cererii de pe piaţă, unii constructori sau distribuitori s-au orientat spre importuri.
“Preţul cimentului de import la nivel de retailer poate fi, în medie, cu circa 5%-7% mai mic decât cel produs la nivel local. Există însă un mare inconvenient în ceea ce priveşte importul.Transportarea cimentului este viabilă din punct de vedere al costurilor numai dacă distanţa nu depăşeşte 250 de kilometri. Se şi observă, de altfel, că în Sud se importă din Bulgaria, în Moldova din Ucraina, via Republica Moldova, în timp ce în Ardeal sursa de import este Ungaria”, spune Georgescu.
Şi de două ori mai scump
În ultimele luni, reprezentanţii companiilor de construcţii s-au plâns de scumpirea din ce în ce mai accentuată a materialor de construcţie, în special a cimentului şi a oţelului-beton. Atât Patronatul Societăţilor din Construcţii (PSC) cât şi Asociaţia Antreprenorilor din Construcţii (ARACO) au subliniat în mod repetat că, în timp ce în Europa preţul cimentului este de circa 70-80 de euro pe tonă, în România acesta poate ajunge şi la 140 de euro pe tonă, în funcţie de tipul cimentului.
Materialele de construcţie şi partea de instalaţii reprezintă circa 60% din costul unui metru pătrat construit, ceea ce înseamnă că o apreciere de 20% a preţului materialelor duce în mod direct la scumpirea cu 12% a costului construcţiei, la care se adaugă forţa de muncă şi marja de profit a constructorului, ajungându-se astfel la preţul final.
Anul viitor, situaţia ar putea fi şi mai dificilă, presiunea pe preţ urmând să crească direct proporţional cu cererea. Deşi producătorii au anunţat investiţii de sute de milioane de euro în creşterea capacităţilor fabricilor, consumul ar putea creşte cu circa 20% faţă de anul în curs, ajungând astfel la peste 13 milioane de tone de ciment, mai ales dacă începe şi mult aşteptatul program de construcţie a autostrăzilor, după cum estimează preşedintele APMC.
sursa: www.gandul.info

