Trei interpretări reuşite ale folosirii mozaicului
Spuneam în unul dintre materialele noastre trecute, referitor la Târgul Maison&Objet de la Paris, că una dintre firmele care a avut foarte mult de arătat la ediţia din acest an a fost Sicis. De aici am reuşit să adunăm şi câteva idei de amenajare care pot ajuta la un moment dat în crearea unui decor extrem de reuşit.
Cada, ca obiect decorativ
Unul dintre conceptele noi propuse de Sicis îl reprezintă căzile pentru baie acoperite în mozaic colorat, reuşindu-se astfel definirea unui obiect autonom care nu mai este restricţionat strict pentru zona băii. Poate “să migreze” în acest fel oriunde: în living, dormitor sau… chiar şi în grădină pentru gusturile excentrice.
Simplul fapt că oglinzii trebuie să-i faci faţă în fiecare zi a transformat-o într-un obiect demn de luat în seamă de designeri, astfel încât în ultima vreme foarte multe interpretări ale sale au ieşit la iveală.
O altă idee ce a fost indusă de cei de la Sicis a fost aceea de a translata placările cu mozaic tradiţional folosite în zonele de baie, de bucătărie sau în zone publice, în livinguri sau în camerele de dormit.
sursa: www.casa.jurnalul.ro
