Sala de baie se dezbraca de ceramica si se imbraca in materiale fine, ca de sarbatoare
Deschiderea şi abundenţa de informaţii cu care principalele surse de inspiraţie (reviste de specialitate şi emisiuni de design) prezintă variantele pentru decorarea locuinţei ne fac să credem că doar cine nu vrea nu are idee de direcţia şi ritmul pe care amenajările de interior contemporane le au. Dar ceea ce este valabil pentru amenajările zonelor principale se aplică acum şi zonelor adiacente acestora, cum sunt băile.
OBIŞNUIT VS INEDIT
Cei mai mulţi dintre noi reduc procesul de amenajare a băii la alegerea ceramicii şi a obiectelor sanitare. Gresie si faianţă potrivite simplist şi convenabil dintr-o gamă propusă într-un catalog sau într-un showroom, obiecte sanitare cu forme obişnuite, curate şi baterii simple şi funcţionale sunt elementele care au îmbrăcat de-a lungul timpului 90% din băile în care intrăm.
Însă aceasta nu mai reprezintă soluţia de căpătâi, după cum tehnica instalaţiilor şi a aparatelor dedicate acestui spaţiu s-a dezvoltat, aşa încât umiditatea nu mai reprezintă deloc o problemă. În plus, tehnologia materialelor a înregistrat o evoluţie semnificativă, astfel că sunt disponibile pe piaţă materiale care pot rezista nevoilor specifice pe care o baie le impune. Materialele de acum sunt rezistente la umiditate, nu permit pătrunderea apei, sunt antimucegai, sunt rezistente la abraziune şi la substanţe chimice etc.
Am pregătit pentru dumneavoastră câteva ponturi, bune de exploatat, în contextul celor menţionate până acum:
1. Din moment ce gresia de design poate să coste cât travertinul, iar elementele decorative pentru spaţiul băii pot să depăşească costurile decoraţiei asigurate natural prin venatura unei marmure colorate, de ce să nu cumpărăm chiar astfel de materiale, naturale?
2. De ce să placăm integral pereţii unei băi, când sunt vopsele speciale pe piaţă care creează efecte variate, de la finisaje simple catifelate până la sidefuri aplicate în straturi cu efect 3D?
3. Îndrăzniţi şi jucaţi-vă cu suprafeţele! Aplicaţi piatra doar pe zonele care intră în contact direct cu apa şi continuaţi-le cu zugrăveală pentru băi, tapet vinilic sau cu lambriuri din PVC care imită foarte bine lemnul, special tratate pentru a rezista la umiditate.
4. Completaţi oglinda decorativă din dreptul lavoarului cu tablouri de impact, acrilice, uleiuri sau chiar culori de apă protejate cu stică.
5. Înlocuiţi jaluzelele din plastic cu ţesături sintetice sub formă de perdele şi chiar draperii.
6. Înlocuiţi corpurile de iluminat cu aspect tehnic cu aplice decorative sau chiar lustre şi candelabre, în funcţie de stilul ales.
7. Vase cu plante naturale, aranjamente cu lumânări şi plante uscate şi chiar obiecte de artă amplasate spontan în spaţiu dau şi ele intimitate şi decorează într-un mod cu totul personal.
Renunţaţi aşadar la prejudecăţi şi veţi fi surprinşi de sentimentul produs de o astfel de sală de baie.
autor: Georgiana Teodorescu
sursa: www.casa.jurnalul.ro
