Inspiraţie pentru casa ta!
Focus asupra culorilor, materialelor şi conceptelor de ultimă oră prezentate în cadrul uneia dintre manifestările prestigioase de profil, un târg european specializat pe mobilier de toate felurile, pe accesorii şi produse pentru amenajări interioare.
Ai impresia de multe ori că ai spus atât de multe despre designul de interior şi lucrurile ce-l privesc, însă de fiecare dată eşti luat prin surprindere de cele care tot vin. Pe parcursul întregului an sunt câteva târguri destinate mobilierului şi accesoriilor pentru interior, care dau tonul şi ideile în acest domeniu. Şi cele mai importante dintre ele sunt concentrate în prima parte a anului. Am avut grijă de fiecare dată să vă aducem la cunoştinţă schimbările survenite la acest nivel şi o vom face de câte ori va fi necesar. Concluziile desprinse de pe urma acestor manifestări pot fi cel puţin foarte inspirante, vă pot face să vă gândiţi la combinaţii pe care nu le-aţi fi văzut “cu ochiul liber”. Până la 20 ianuarie, timp de 7 zile, s-a desfăşurat la Köln târgul IMM Cologne, unul dintre mult aşteptatele evenimente destinate acestui segment, în cadrul căruia a fost expus mobilier de toate felurile, precum şi accesorii şi produse pentru amenajări interioare. Dintre ideile expuse în cadrul său, le prezentăm pe cele care ne-au părut mai interesante.
Influenţe individuale
Când vine vorba despre trenduri, expertul Britta Stiehl a observat în particular un aspect interesant: “Ceea ce observ eu de ceva vreme încoace atunci când vine vorba despre consumatorul efectiv este faptul că tot mai mult oamenii îşi mobiliează casa pornind de la premise individuale, personale. În ziua de astăzi, înainte de a achiziţiona mobilierul, aceştia pot să obţină informaţii pe înţelesul lor din diversele reviste, emisiuni tv de profil sau internet. Pornind de la acestea îşi concep propriul «mix de mobilier», care îi reprezintă şi le exprimă identitatea, aşa cum obişnuiesc să facă şi cu îmbrăcămintea, spre exemplu”.
Identificând această nevoie de exprimare a identităţii producătorii de mobilier pentru dormitoare au adoptat conceptul de sistem. Astfel că paturile prezentate sunt disponibile la cerere, cu diferite finisaje ale suprafeţelor, combinabile cu diferite tăblii pentru cap şi cu dulapuri care să se potrivească. În acord cu conceptul semnalat mai sus au fost prezentate seturi decorative complete, incluzând aici textile şi accesorii, producătorii încurajând astfel consumatorii la crearea propriului lor stil. Esenţele lemnoase expresive, precum: fagul, stejarul, frasinul şi cele ale arborilor cu fructe (cireş, nuc…) continuă să fie utilizate, la fel şi suprafeţele lăcuite şi cele acoperite de sticlă colorată. Pielea este folosită nu numai pentru capitonare, ci şi pentru combinaţii rafinate, sofisticate de materiale, “implicând” aici şi lemnul sau oţelul inoxidabil.
Culori şi esenţe lemnoase
Când vine vorba despre culoare, pe lângă alb şi negru (foarte des întâlnite în peisajul târgului), bejul este întâlnit iarăşi în multe dintre combinaţii, iar nuanţele lemnoase închise mergând până la wenge completează gama cromatică. O subtilă, dar sesizabilă reîntoarcere a wenge-ului. Suprafeţele lăcuite sau cele de sticlă despre care aminteam mai sus au culori atât de îndrăzneţe pe cât gusturile fiecăruia dictează.
Bucătăria
Sectorul destinat bucătăriei a încântat ca de fiecare dată. În ceea ce priveşte materialele predominante în zona acestei funcţiuni, s-a observat o înclinaţie către autentic, calitate ridicată şi materiale naturale precum: furnirurile din lemn având structura foarte bine accentuată, lemn natural sau piatra naturală precum gresia argiloasă, granitul sau marmura. Aceste materiale au fost populare în combinaţii cu sticlă lăcuită sau translucidă şi cu fronturile de metal mătuite sau cu efecte texturate. Conceptul de mobilier pentru bucătărie fără mânere sau butoni, uşile dulapurilor deschizându-se printr-o simplă atingere, a fost unul bine reprezentat. Şi în ceea ce priveşte acest spaţiu s-a remarcat preferinţa producătorilor pentru contrastul alb-negru.
În completare cu popularele tonuri de cafeniu (date de esenţele lemnoase), culorile puternice ca roşul, portocaliul, verdele-măr sau movul-prună sunt folosite în anumite cazuri ca fronturi lăcuite pentru feţele dulapurilor. O atenţie deosebită în zona bucătăriei este acordată zonei de luat masa, un colţ în care sunt înglobate masa şi scaunele. Tot în această zonă este plasat şi un dulap destinat eventual depozitării veselei.
În zona de gătit
Bucătăriile reprezintă un sector extrem “de curtat” de designerii de interior şi de produs, pentru că au ocazia, în ceea ce le priveşte, să-şi folosească la capacitate talentul, în încercarea de a conferi o utilitate sporită multiplelor funcţionalităţi pe care le are. Suprafeţe “antiamprentă” (nu păstrează amprentele degetelor pe ele), baterii având design şi funcţionalităţi inovative, capacităţi de stocare dotate cu locaşuri nebănuite sunt caracteristici specifice bucătăriilor prezente în cadrul târgului.
În jur de 170.000 de vizitatori din aproximativ 130 de ţări au avut oportunitatea să obţină informaţii consistente despre tendinţele înregistrate pe sectorul mobilierului şi accesoriilor pentru acesta. Tot în cadrul său a fost lansat un material în care sunt surprinse cele mai importanta aspecte subliniate aici, categorisite ca şi tendinţe. Putem să vă spunem că ele sunt în număr de patru şi că surprind prin ideile traduse în termeni de combinaţii de materiale, stiluri, concepte. Într-unul din numerele noastre viitoare vi le vom prezenta pe îndelete. Următoarea mare staţie pe această hartă a târgurilor de design de interior este Maison&Objet de la Paris abia încheiat şi de la care vom veni cu alte noutăţi, sperăm noi interesante, şi cel mai important “inspirante”.
sursa: www.casa.jurnalul.ro
