Surprinzatoarea Bauhinia
Plantele care aparţin genului Bauhinia sunt originare din zonele tropicale şi sunt deosebit de apreciate atât pentru florile spectaculoase, asemănătoare orhideelor, cât şi pentru frunzele bilobate. Una dintre speciile de Bauhinia care s-a adaptat foarte bine climei noastre este Bauhinia grandiflora, care provine din Argentina. Frunzele de Bauhinia grandiflora au forma caracteristică şi o culoare verde-gălbui, cu nervuri vizibile. Florile apar în tot cursul verii, din iulie până în septembrie; se deschid dimineaţa devreme şi se ofilesc după-amiaza, iar seara petalele cad. A doua zi dimineaţa, în vârfurile aceloraşi ramuri apar flori noi. Florile au câte cinci petale, de regulă una dintre ele fiind mai mare decât celelalte şi de altă culoare. Florile pot avea o multitudine de nuanţe de alb, roz, roşu, purpuriu sau cu petalele pestriţe.
Cum se îngrijeşte
Bauhinia grandiflora are nevoie de asigurarea unor condiţii optime, pentru a favoriza înflorirea abundentă şi de durată, ceea ce o face să fie o destul de dificil de cultivat. Fiind o plantă masivă, putând ajunge şi până la 6 metri înălţime, dacă este lăsată să crească, Bauhinia grandiflora are nevoie de un ghiveci mare, în care pământul trebuie să fie bine drenat, dar şi îmbogăţit cu subtanţe nutritive naturale. Se recomandă mutarea anuală într-un ghiveci mai mare, pentru a permite rădăcinilor să se dezvolte, susţinând o plantă din ce în ce mai viguroasă.
În funcţie de anotimp şi perioade de dezvoltare, planta are cerinţe specifice. Astfel, iarna, când frunzele cad şi este în repaus, se udă rar şi cu puţină apă, pentru a-i lăsa timp să se refacă după înflorirea precedentă. Vara, când planta este în apogeul dezvoltării, se udă regulat, cu apă din abundenţă, având grijă ca aceasta să nu băltească în jurul tulpinii şi al rădăcinii.
Pentru a-i limita creşterea şi a-i da o formă coroanei, Bauhinia grandiflora se tunde drastic la începutul primăverii.
În timpul verii, poapte fi expusă în plin soare pe balcoane şi terase, tolerând foarte bine chiar şi căldurile mari. Iarna însă este bine să nu fie expusă la temperaturi sub 6ºC.
Cum se înmulţeşte
Bauhinia grandiflora se înmulţeşte prin seminţe şi butaşi, dar ambele proceduri sunt greoaie, presupun multă atenţie şi menţinerea temperaturii şi umidităţii constante pe durate de peste patru luni, factorul de succes în ambele cazuri nefiind mai mare de 20%. Seminţele se lasă la uscat cinci luni de la momentul apariţiei lor, se ţin în apă 24 de ore, apoi sunt plantate în ghivece, acoperite cu un strat subţire de pământ. Temperatura trebuie să fie constantă, între 24 şi 29ºC. Seminşele vor germina în aproximativ 40 de zile.
autor: Andreea Nedelea
sursa: www.revistafelicia.ro
