Pregătirea de toamnă a grădinii
Toamna, anotimpul culesului, încântă cu nuanţele frunzelor rubinii, roşii, galbene ale pădurilor, cu fructe coapte şi parfumate în livezi şi cu bogăţia de flori din parcuri şi grădini. Putem admira acum florile transformate în fructe ale arbuştilor (pyracantha, cotoneaster etc), care vor decora şi iarna aceste plante, ierburile decorative care s-au transformat în spice aurii, precum şi fructele arborilor decorativi. Tot în această perioadă se adună plantele aromatice care vor parfuma încăperile sau vor fi folosite la ceaiurile ce ne vor încălzi în zilele reci de iarnă.
Dar, în afară de a admira şi culege roadele toamnei, avem şi multă treabă de făcut în grădini. În primul rând, spaţiile verzi trebuie curăţate de materiile care au rămas după uscarea florilor, a frunzelor etc. „Ideal este ca acestea să fie depozitate într-un compostator de unde, după fermentare, să se întoarcă în pământul grădinilor pentru a-l hrăni”, ne sfătuieşte Cristina Filipovici, specialist în amenajări peisajere. „Gazonul, de exemplu, trebuie hrănit cu fertilizator specific sezonului rece, care pune accent mai mare pe fosfor şi potasiu pentru întărirea rădăcinilor şi mărirea rezistenţei. În general, toamna, creşterea abundentă a părţii aeriene trebuie descurajată, fiindcă plantele sunt fine şi vulnerabile în faţa bolilor şi a temperaturilor reci. Florile anuale care şi-au încheiat ciclul de înflorire trebuie eliminate rând pe rând.
Pamântul care va primi noi plante va fi săpat, afânat, fertilizat. Acum este perioada optimă de plantare a bulboaselor de primăvară: laleaua, narcisa, zambila etc. Aveţi grijă ca plantarea, mai ales dacă nu este făcută de un profesionist, să respecte instrucţiunile de pe pachetul în care am cumpărat bulbii (adâncime, distanţă). În acelaşi timp, trebuie să începem să protejam unele plante de gerurile iernii, în funcţie de specie şi de zona în care se află grădina. Astfel, trandafirii vor fi muşuroiţi, ca şi bujorii, în zonele cu climă foarte rece. Vom verifica lianele şi vom ancora temeinic ultimii lăstari crescuţi în această vară, pentru a nu lăsa vânturile puternice să îi rupă. Evident, anotimpul rece face ca unele plante să iasă din vegetaţie şi, în consecinţă, este momentul ideal de plantare a arborilor şi arbuştilor.
Este perioada când se realizează noi amenajări peisajere şi când se adaugă în cele existente noi elemente. Acestea se vor planta în pământ bine afânat, fertilizat ca să ajute înrădăcinarea. Udarea în acest anotimp, când nu este ploios, se face cu prudenţă deoarece evaporarea este mult redusă faţă de lunile de vară. Acolo unde gazonul este irigat cu aspersoare, acestea îşi întrerup activitatea până în primăvară. Dacă iarna va fi secetoasă, se poate uda puţin când temperatura este peste 6 grade Celsius, timp de câteva zile. De asemenea, dacă gazonul creşte prea puternic, trebuie tuns în continuare, tot în zilele mai călduroase. Arborii trebuie verificaţi şi, dacă specialistul va spune că sunt atacaţi, trebuie să vă pregătiţi pentru tratamentele de iarnă împotriva dăunătorilor”. (A.E.M.)
sursa: www.gandul.info
