Din Galerie

image at0402300073_l-jpg

Cauta
Parteneri media
www.MisiuneaCasa.ro - amenajari interioare

Parfum proaspat de bergamota

Plantă aromatică folosită des în bucătărie, bergamota este originară de pe coasta estică a SUA. În afară de mirosul proaspăt, planta, ierboasă, se mai distinge şi prin forma şi culoarea florilor. Acestea sunt de formă tubulară, având dimensiuni de câţiva centimetri, dispuse în jurul unui centru proeminent, formând un pătrat aproximativ. Culoarea florilor este roşu cărămiziu.
Planta creşte destul de înaltă, atingând şi 1-1,5m înălţime. Frunzele sunt mari, de culoare verde închis, cu nervurile vizibile şi marginile dinţate şi mirosul lor este foarte asemănător cu al mentei. Perioada de înflorire este destul de lungă, această plantă producând flori de la începutul şi până la mijlocul verii, în zonele mai calde de câmpie. Pentru zonele montane, perioada de înflorire se mută cu o lună, încheindu-se spre sfârşitul verii.

Cum se îngrijeşte
Este una dintre plantele puternice, care poate supravieţui în orice condiţii. Cel mai bine îi merge expusă în plin soare, dar poate tolera şi umbră parţială. Dacă solul este bine drenat, nu trebuie să fie foarte bogat în substanţe hrănitoare. Se udă regulat, având grijă ca pământul să nu se usuce între udări. În aceste condiţii, se dezvoltă rapid, ocupând aproape tot spaţiul pe care îl are la dispoziţie. Deşi se poate cultiva şi în ghiveci, atunci când este cultivată în grădină atrage albinele, care contribuie la polenizarea atât a acestei plante, cât şi a celor din jur.
Perioada de înflorire poate fi prelungită şi abundenţa florilor sporită dacă florile ofilite sunt tăiate.

Cum se înmulţeşte
Bergamota se înmulţeşte cel mai simplu prin divizarea rădăcinii, operaţiune chiar recomandată cel mai rar o dată la 3 ani. Se mai poate înmulţi şi prin butaşi, care sunt bucăţi de tulpină care se taie primăvara şi se pun la înrădăcinat în apă. După ce prind rădăcini, se plantează în grădină sau ghiveci.
Cea din urmă metodă de propagare este prin seminţe. La 3 săptămâni după înflorire, seminţele se maturează şi cad uşor din fruct atunci când acesta este scuturat. Seminţele se colectează, se lasă să se usuce şi se depozitează până în primăvara următoare într-un loc răcoros, de preferinţă în frigider.

Balsam pentru înţepăturile de albine
Frunzele plantei, cu uşoară aromă de mentă, sunt folosite pe post de condiment în prepararea unor soiuri de peşte. De asemenea, sunt utilizate şi în anumite sortimente de ceai Earl Grey. Frunzele zdrobite sunt foarte bune pentru calmarea durerii pricinuite de înţepăturile de albine.

autor: Andreea Nedelea
sursa: www.revistafelicia.ro

Random Posts

Lasa un comentariu

Enter this code