Din Galerie

image at0406600028_l-jpg

Cauta
Parteneri media
www.MisiuneaCasa.ro - amenajari interioare

Mobilierul de gradina

Daca esti printre fericitii posesori ai unei gradini sau macar ai unui balcon mai mare, atunci cu siguranta ca te intereseaza mobilierul de exterior
In plus, gratarul nu are cum sa lipseasca din gradina. Daca ai loc, poti adauga pe lista si un foisor, o piscina sau bancute asezate la umbra. Daca mergi in orice magazin cu articole pentru terase si gradini este imposibil sa nu gasesti macar câteva modele, unele foarte practice si aratoase, de mobilier pentru exterior. Acesta poate include masa, fotolii si umbrela. Optional, in functie de dimensiunile terasei, poti achizitiona si un balansoar, sezlonguri cu masuta sau paturi de plaja.

Materiale
Cel mai ieftin material din care pot fi confectionate obiectele de mobilier este plasticul (PVC). Cel mai la indemâna, dar si cel mai pretentios este, desigur, lemnul. Cel mai rezistent este cel din metal sau fier forjat, din ce in ce mai des folosit inclusiv pe terasele restaurantelor de lux. Cele mai scumpe, dar si cele mai elegante sunt cele din impletitura de ratan, bambus, iarba de mare sau zambila de apa. Des intâlnite si destul de accesibile la pret sunt si mobilele cu schelet din bare de aluminiu si pânza impermeabila (umbrele, scaune) sau impletitura de fibre din plastic. Masa poate avea blat din sticla, lemn sau metal, in functie de model.

Preturi pentru toate buzunarele
Un scaun de terasa porneste de la un minim de 50 de lei – din plastic alb, simplu, si poate ajunge si la 1.500-2.500 de lei – pentru un fotoliu din ratan/iarba de mare in combinatie cu lemn de teak si perne pentru sezut si spate din pânza impermeabila – o piesa exclusivista, unicat, confectionata manual. Un pret corect pentru un set de mobilier pentru terasa, continând 4 fotolii cu umbrela si masa este 500 de lei si il poti gasi la toate magazinele mari.

Modele
Unele obiecte de mobilier pot fi demontabile, rabatabile sau pliabile, in timp ce altele sunt fixe. In functie de intrebuintarea pe care o dai terasei tale, poti alege intre obiecte rezistente la frig si umezeala, cum ar fi cele din lemn de teak, cele din plastic, din materiale textile impermeabile sau cele din fier sau, daca poti retrage mobilele din calea ploii, ai la indemâna pernele din materiale textile naturale sau mobilele cu schelet din lemn natur, nelacuit, care se pot imbiba cu apa si strica. Unele materiale se deterioreaza daca sunt lasate in plin soare, asa ca pentru scaunele sau fotoliile in care vrei sa stai la plaja alege plasticul, lemnul tratat si fierul.

Alege-ti stilul
Se detaseaza patru mari stiluri, rustic, sportiv, elegant si somptuos, precum si stiluri intermediare.
• Stilul rustic foloseste ca material de baza lemnul natur, partile componente fiind fixate cu ajutorul cuielor din fier. Pentru unele obiecte este caracteristica nefinisarea lemnului si neindreptarea nodurilor si neregularitatilor fibrei lemnoase. Le poti gasi in afara oraselor, unde sunt amenajate magazine in aer liber cu produse de gradina. Stilului rustic ii este propriu si setul de bancute simple, cu sau fara spatar, cu masa de aceeasi lungime din bârne de lemn. Le poti recunoaste foarte usor, pentru ca picioarele sunt sustinute de bârne asezate in cruce, care le face sa fie foarte rezistente.
• Stilul sportiv este cel in care aproape toate piesele sunt rabatabile si pliante. Cu siguranta, toata lumea stie scaunele pliante cu care se iese la padure sau la pescuit, masutele de voiaj rabatabile cu tablie din plastic si aluminiu sau umbrelele asortate la culoare, pe schelet de aluminiu sau, cel mai adesea, plastic. Nu sunt foarte rezistente, dar sunt practice si, fiind rabatabile, ocupa foarte putin spatiu de depozitare si pot fi transportate cu usurinta.
• Stilul elegant – predomina lemnul si tesaturile din fibre naturale (pânza, iarba de mare, ratan, zambila de apa), dar si fierul forjat batut in forme clasice (patrat, rotund, fara mult onduleuri). Intotdeauna, pentru confortul ocupantilor, canapelele si scaunele elegante sunt dotate cu perne de burete cu husa detasabila deasupra. Desi sunt culori pretentioase, pernele sunt de obicei albe sau crem deschis.
• Stilului somptuos ii corespund materiale scumpe si nobile, cum ar fi pielea, fireturi din metale pretioase, diverse intarsii si decoratii din lemn nobil si exotic si formele complicate, impletiturile elaborate. Cât despre pretul unui astfel de set, acesta poate ajunge si la 100.000 de euro! Bani sa fie, ca mereu vei avea ce sa cumperi cu ei.
Plante de terasa
In functie de stilul de mobilier ales si de spatiul care ramâne pe langa, poti sa iei si o planta de terasa. Pentru stilul rustic si sportiv nu se recomanda o floare anume, dar pentru stilurile mai elegante poti opta pentru un palmier de mari dimensiuni, un ficus mai mare, tnuya sau ghivece de buxus taiate in forme rotunde sau elicoidale.
Jardiniere
Daca inca mai ai spatiu, poti sa achizitionezi odata cu mobilierul si câteva jardiniere asortate, de marimi diferite, cu ajutorul carora sa-ti delimitezi terasa. Jardinierele pot fi suspendate, si in ele poti pune, de exemplu, petunii si muscate atârnatoare, care tin toata vara.

Articol scris de Andreea Nedelea
sursa: www.revistafelicia.ro

Alte articole

Lasa un comentariu

Enter this code